Viitorul preşedinte al României Călin Georgescu, o va pune cu botul pe labe pe lesbiana Lasconi, care are un tupeu de prostituată şi nu cedează s-au sa se retragă din cursa prezidenţială, întrucât este o nulă.
Dragii noştri cititori continuăm în această ediţie cu viitorul preşedinte al României Călin Georgescu, mai continuăm cu lesbiana Lasconi, care face sex la greu cu fiică-sa şi vrea să facă din poporul român numai lesbiene şi poponari.
Viitorul preşedinte Călin Georgescu este apreciat de peste 70% din popor, omul are pregătire profesională, gândeşte nu bate câmpii ca lesbiana Lasconi, va face multe pentru poporul român; dar se ştie peştele de la cap se împute!. Dacă el este serios aşa va fi şi ceilalţi inferiori ai lui, precum Guvernul României, Camera Deputaţilor şi Senatul. Dacă nu-l vor asculta politicienii şi vor merge contra lui va fi greu de ei. A venit timpul să se redreseze economia ţării, să se recupereze patrimoniul ţării, care se află la politrucii PSD şi politrucii PNL. A venit timpul să se recupereze bugetul statului care a fost furat şi este furat de PSD şi PNL. Trebuie date legi sănătoase pentru a fi recuperat patrimoniul statului şi bugetul statului care a fost furat an de an. Nu trebuie să mai existe prescripţia răspunderii penale, la faptele de furt patrimoniul statului şi la furt banul public. DNA şi DIICOT trebuie să lucreze la greu pentru a recupera patrimoniul statului şi bugetele furate an de an de PSD şi PNL. Trebuie să pună legea SRI în dezbatere nu s-o ţină în sertare ca Alina Gorghiu infractoarea, pentru a putea lucra SRI cu DNA şi DIICOT.
Dacă n-ai informaţii nici dosare nu faci, stai şi râd hoţii politruci de tine, fură fără frică se îmbogăţesc non stop şi râd de popor că i-au votat cu spor. Din aceste motive trebuie votat Călin Georgescu, care va fi cu poporul nu cu infractorul ca şi ceilalţi până acum. George Simion trebuie să facă alianţă cu partide serioase şi să facă ce trebuie pentru popor împreună cu viitorul preşedinte Georgescu.
Dacă pierde trenul acum nu-l mai prinde niciodată, să citească articolul şi să facă ce trebuie pentru popor, pentru asta la ales, a ajuns la un procent foarte mare care îi permite să-şi facă Guvern. Preşedintele României are putere mare în stat dar trebuie să ştie s-o folosească, să aibe consilieri de elită nu ca ai lui Iohannis de furat bugetul an de an. PSD-PNL au furat până au ajuns la intrarea în rezerva de stat a banului public, pentru a plăti pensiile şi salariile bugetarilor. Consumă şi banii din rezerva de stat şi intră în colaps. Pensionari vor muri de foame şi de lipsă de tratament.
Asta îşi doresc PSD-PNL, să moară pensionarii şi să nu mai plătească pensiile şi să fure tot ce a mai a rămas. Pensionarii au votat din nou PSD-PNL inconştienţi, se vor trezi când vor muri de foame şi de lipsă tratament. E prea târziu!. Treziţi-vă pensionarii va fi foarte greu de voi cu şacalii, vă omoară prin înfometare şi lipsă de tratament.
Râsurile lumii Ciolacu şi Ciucă, au crezut că vor deveni preşedintele tuturor românilor, nu a fost aşa iam prevenit pe aceşti retardaţi, că îşi vor da demisiile şi vor pleca acasă. Acum fac alianţe cu toate partidele retardate pentru a umili poporul din nou şi de al înfometa până la decese. George Simion nu face alianţă cu nici un partid, este un nul în politica românească, nu trebuia să-l votăm pe acest prăpădit care îl ascultă pe infractorul puşcăriaş Becali să treacă în opoziţie, deşi putea face alianţă cu atâtea partide pentru a trece la guvernare. Infractorul Becali a fost trimis de PSD la ei în partid pentru ai obstrucţiona în totalitate pentru a ajunge la guvernare PSD-PNL.
Când eşti fraier te iei după Becali infractorul puşcăriaş, care a furat cu PSD terenuri, fabrici etc. Ăsta e Simion pe care îl înjură toată lumea acum, că nu a făcut nici o alianţă cu nici un partid, pentru a putea merge la guvernare. E mulţumit că la votat proştii să mai stea deputat s-au senator încă patru ani. Ăsta nu e cu poporul e un nemernic ca şi toţi pesediştii şi peneliştii. Iar au luat ţeapă românii cu Simion nemernicul, care doarme şi e mulţumit de mandate de deputaţi şi senatori, la care şi în parlament escrocul nu va fi în stare să emită o lege sănătoasă. Poporul nu trebuie să-i mai voteze niciodată, faci mare păcat votând asemenea nemernici. Ciucă şi Ciolacu iar vor fi la guvernare, ceilalţi trebuie să părăsească parlamentul şi camera deputaţilor, deoarece sunt atât de plini de ei de îţi vine să-i ei la omor.
După ce că i-a spălat pe dinţi PSD şi PNL, mai are să le facă xex oral şi anal. Dacă sunt proşti toţi ca Simion, ce mai caută să capete mandate de parlamentari şi de senatori, îşi bat joc jegurile de tot poporul. Poporul i-a votat să preia guvernarea, nu să stea în opoziţie că nu vrea becali puşcăriaşul nenorocit. Aşteaptă să îi pună premieri Georgescu şi tu nu mişti nimic, stai ca nesimţitul şi nu faci nici o alianţă. Până la alegeri erau vocali, acum nu mai apar, şi-au văzut traba făcută, românii prostiţi din nou încă patru ani. Ciolacu şi Ciucă iar la guvernare la furat, rezerva de bani a statului se duce dracului, pensionarii vor muri de foame şi de tratament, bugetari vor pleca acasă fără salarii şi rupţi de foame. Uni zic că noi minţim dar se va întâmpla toate cât de curând. Ciolacu şi Ciucă fură mai mult de cât se încasează, fură şi bani împrumutaţi, fură şi rezerva de bani a statului pentru pensionari şi bugetari. Procuratura nu are informaţii despre tot ce le prezentăm, oricum nu-i interesează decât de ei nu de poporul oropsit s-au de furt. Nişte jeguri ordinare toţi! Dacă ne dă şi Georgescu ţeapă ca şi Simion navem ce să mai votăm niciodată. Poate pe cei decedaţi!
Articol de KO